O combinatie unica si o aroma suprinzatoare, asa pot descrie prajitura Fanta (desi eu i-as putea spune mai bine Mirinda)... :)
pentru blat:
6 oua;
10 linguri zahar;
6 linguri faina alba;
2 linguri cacao;
2 linguri ulei de floarea soarelui;
2 plicuri zahar vanilat;
pentru crema:
300ml lapte;
1 plic budinca vanilie;
150g zahar;
200g unt;
4 plicuri zahar vanilat;
100g fulgi cocos;
pentru glazura:
300ml suc fanta sau mirinda de struguri sau fructe de padure (rosu sa fie);
1 lingura zahar;
1 plic budinca de capsuni.
P r e p a r a r e :
Albusurile le-am batut spuma tare cu un praf de sare si 6 linguri de apa. Am adaugat 6 linguri si zahar si am batut in continuare pana a devenit spuma din nou tare. Galbenusurile le-am frecat cu restul de 4 linguri de zahar si apoi le-am amestecat cu albusurile. Am pus si uleiul.
Am adaugat apoi faina si cacao si am maestecat finut si cu miscari pe verticala. Am pus blatul in tava cu hartie de copt si l-am dat la cuptor la foc mic cam 30-40 de minute, pana a trecut testul scobitorii. Apoi l-am lasat la racit.
Pentru crema am preparat budinca de praful de budinca, lapte si zahar, dupa instructiunile de pe ambalaj. Am lasat-o la racit. Untul l-am frecat cu zaharul vanilat...
...si apoi am adaugat budinca racita, in trei reprize, amestecand cu mixerul la viteza mica.
Am pus si fulgii de cocos si am omogenizat. Apoi am intins crema pe blatul racit.
Pentru glazura am preparat budinca cu sucul tot asa, dupa instructiunile de pe ambalaj. Am amestecat 200ml de suc cu zaharul (aveti grija ca bolboroseste tare...) si l-am pus la foc.
Restul sucului l-am amestecat cu praful de budinca, l-am adaugat in cel de pe foc si am lasat cam doua minute la foc sa se ingroase.
Apoi am intins glazura nici prea calda, ca sa nu se taie crema, dar nici prea rece ca sa o pot intinde si sa nu fie tare, in strat uniform peste prajitura. Am pastrat-o la rece.
Pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu