miercuri, 11 decembrie 2013

Fursecuri cu arahide


Daca anii trecuti il asteptam pe Mos Nicolae (sau Niculaie, cum au auzit copiii ca se mai zice prin Ardeal, si incearca sa spuna si ei) cu biscuitii spiralati, ei bine anul aceasta am vrut sa mai schimbam felul ca doar s-o fi saturand si Mosul de acelasi fel. Si, pentru ca biscuitii spiralati sunt deosebit de buni ca gust si ca textura, am incercat sa ii egalez cumva. Am apelat la borcanul cu unt de arahide pentru ca am vrut sa fie si de post dat fiind faptul ca anul acesta 6 decembrie a picat tocmai vinerea...

N e c e s a r e :
100g unt de arahide;
100g margarina;
100g zahar;
100g faina alba;
1 lingurita praf de copt;
1 plic zahar vanilat;
1 lingurita esenta de portocale.

P r e p a r a r e :
Am amestecat intr-un vas zaharul, faina, zaharul vanilat si praful de copt.


Am topit margarina si am adaugat untul de arahide ca sa se topeasca si ca sa se omogenizeze. Eu am avut unt de arahide cu bucati, adica crunchy, ca sa simtim si arahidele intre masele, nu numai aroma lor... :) Am amestecat bine compozitia si am lasat-o 30 de minute la frigider.


Din aluat am facut bilute pe care le-am asezat in tava, pe hartie de copt, cu distanta intre ele.


Am copt fursecurile 20-25 de minute, pana s-au aurit pe margini. Le-am lasat sa se raceasca in tava, deoarece asa calde sunt foarte moi si sfaramicioase. Pe masura ce se racesc se intaresc si devin crocante... si delicioase!!!


Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu